La orice poartă a blocurilor e pândarul
cel rămas ultimul locatar
șeful asociației
lunetiștilor
prin vizor

La orice instituție familii întregi
de iepuri polari dorm fără două schimburi
neîmblăniți de vară ci numai cu zăpezile peste ei
dârdâind la prevestirea
venirii gonacilor
ce-i iau de urechi de la strung și birou
aruncându-i prin Neva canicula lui iulie

Spectacolul gratuit straniu neoriginal
al habitatului endogen de râși lihniți
se derulează atât de monoton
pentru un președinte –
care se crede ultimul prinț elector –
Leul pleșuv
Leul imprevizibil
Leul căruia îi place s-afirme tâmpenii
Leul temperamental vărsând flăcări de țuică și whisky
Leul balaur ce se scoală de cu noapte să inspecteze
zone calamitate cimitirul elefanților
să afle de ce calibru era torpila prin care i-a secerat foamea
mai curând dându-i lui rolul de hegemon

La orice incintă de spital
sunt cazați câțiva căpriori
de casă bătuți sănătos de ciutele lor
rămase fără pod
și iau mese pișate din curți infecțioase
ca să dispară și ei contagios de fratern

***

M-am visat stând și eu la masă
familia mea avându-l ca mare invitat
pe Leul balaur pe Leul trișor

Mama pusese pe plita aragazului
chile-ntregi de varză acrită învelită în cearșaf
ce dădea peste margini dintr-o cratiță foarte lată
fierbând pe patru ochiuri deodată

Bolborosea în interior ciudat
cota era deschisă la maximum cadrul ferestrei se scosese
ca să nu capete improvizata cuhnie domnească pentru Leul balaur
miros de spital și rufărie murdară de la grav-bolnavi

Maică-mea fusese aleasă ca bucătăreasă de ocazie
a Leului pleșuv nesătul după un pariu făcut de acesta
cu jungla că el va ecomisi din vistieria statală
mâncându-le și plătindu-le supușilor săi
ceea ce ar fi găsit în bufet prin beci ori pe masă

Maică-mea nu mai găsea leacuri farmaciile se închiseseră
rămăsese fără compensație îngrijire-n spitalizări la pensie
pentru a nu se trata c-avea nevralgie de trigemeni
iar picioarele i se umflau ca butucii tăiați
o durea mijlocul pentru că avusese prostul obicei de ghepard
de-a trece mereu pe zebre și antilope
căpătând și copite ambele ei picioare
forfecate din față pe-o savană de muncă

Leul musafir se dovedea spiritual
mâncă zdravăn salivă
la marele preparat al curechilor din cearșaf
după care mergea și pălinca dosită prin pod

Binevoi să-și toarne Doamne fii lăudat
în sfârșit vinul alb oțetit

Râse ca un țăran și-i văzui colții lățind tot cerul
numai dentiție falsă pentru că cea naturală
și-o spărsese alergând după o blondă urduroasă
girafă cam năbădăioasă –
râdeți râdeți râdeți ne tot îndemna
c-aveți pe veci de ce să râdeți de mine
am pofta de-a vă trata cu bășini când iscați revoltă de mațe
prin constiparea maselor nu va dispărea chiulangita la vot
o să deveniți în unanimitate bucătarii mei
luând pildă bunicul arvanit al lui nenea Iancu ajuns șeful doamnelor
de la palatul lui Caragea aflat în carantină de ciumă
o să dați ca râtanii prin preparate aduse-n cearșaf de molimă
o să amestecați toate lăturile ce v-au rămas prin beciuri uitate
și-o să-mi serviți numai mie (o)bol fără colesterol
„nicio masă fără peste porcine”-
iată principiul meu electoral actual venit după
“să vă molfăiesc eu BINE”

Leul tembel își termină vinul de casă păstrat
un cincinal în beciul nostru
depistat cu ajutorul unor aparate specializate în sondarea
posibelelor alcoolemii din infiltrațiile pereților casei
și undelor de mâncare alterată de prin butoaiele-ngropate adânc
pe care el se pedepsi să le recicleze
trecându-și-le potop bol alimentar prin esofag

Þin minte și-acum fața luminândă a acestui Leu chel
invitat de maică-mea ghepard
ce-a fost apoi lăsată să facă gestiunea pentru toate paharele sparte
de Leul muscal și birjar călare pe capră bălană
vinu-i congestionase obrajii spâni și botul golaș roșiți de plăcere