ai deschis spre dimineață
o fereastră în somnul meu
străluceai ca ochiul unui înger
m-ai chemat cu glas
cunoscut de copil

m-a străbătut o săgeată
din alt timp
coboram într-o amintire
o peșteră rece ca gheața
te-am simțit acolo
erai un altcineva al meu
în care protesta
maternitatea
atunci mi-ai șoptit

sunt partea din tine
alungată cu bisturiul
din lumea aceasta
în locul numelui meu
în cartea vieții
nu va scrie niciodată nimic

nici măcar un sunet nu am scos
să-ți mângâie gândul
să plîngă în tine
să rămână un semn

sunt glasul ce nu s-a mai născut