Privesc oglinda rece,aburită:
Am ochii roșii cufundați în orbită;
Mi-a crescut barba;oare cât a trecut
De când n-am auzit glasul tău tăcut?

Fire albe se aștern fulguite,
Venele sunt umflate,obosite,
Sângele s-a îngroșat și curge lent;
De când n-am mai auzit glasul tău absent?

Oasele ies vrând să rupă pielea,
Aș ieși și eu,poate asta e calea,
Oare cât va mai trece până să aud
Glasul tău,ce nu l-am auzit de mult?