Un suflețel, un înger, c-un mare handicap,
De mamă se agață și ușor s-a săltat.
Măicuța, grijulie, în brațe îl ridică:
-Arată-mi te rog, cerul, steluțele mămică!

Mi-ai spus că-s luminoase și pier până în zori,
Și mi le-ai desenat în aurii culori.
Dar cum să văd realul sclipirii lor, din pat,
Că nu-s lăsat măicuță, de acest handicap!

Mama îl poartă-n brațe, cum o face mereu,
Și bolta îi arată: -Le vezi puiuțul meu?
Lucirile de vis, sunt miile de stele...
El întinde mânuța: -Aș vrea s-ajung la ele!

Mama-i sărută fruntea și-o lacrimă o frige,
Căci vrea ca puiul său, pe boală a o-nvinge.
Iar stelele de sus, e simplu a culege...
El când va alerga? Când singurel va merge?

Aurora Luchian Vaslui