Oliva, fereastra deschisă
spre carte, spre noaptea închisă.
Canema, conturul petalelor,
mistria măsurând sunetele furnalelor
dornice, volubile, creatoare.
Leguma, amintirea post-modernă
sau dorința contubernă?
Paralizia clipei,
nefericirea elipsei
prin aripile enigmei
răsărind, pălind, murind.
Renaștere sau atingere virtuală?
Comoara, replica momentului
sau pistilul florii circulare,
amețită de nostalgia nemuritoare?
Somnul spre care tânjește,
reclamă a reveriei jucăușe,
speranța șarpelui adormit.
Trezire subită, nebunie clară
a celui plecat. Da,
cercul șarpelui uimit.