agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-09-02 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
VI
S-a deschis în cer o poartă peste lume Și-un cocor de foc și aur a zburat; Avea aripi mari de flăcări cât pădurea Și-un cioc negru, cât o turlă pe-nserat. Și-a-nceut atunci cu ciocul să sfâșie Toată zarea năclăită și greoaie Că-au țâșnit puhoaie limpezi de lumină Și tot cerul s-a făcut o vâlvătaie. S-a lăsat apoi pe-o dungă-n roate mari, Tot mai lin și tot mai larg, către pământ; Gâlgâia de aur câmpul și pădurea, Și fugeau vâlvoi, pe drumuri, clăi de vânt. Apoi iar s-a-ntins cu ciocul către cer Și-a zvâcnit ca o săgeată drept în sus; Când a fost să piară iarăși prin spărtură, A căzut trăsnit de-un fulger, în apus... XXII Și-a-nceput să cânte iarba și pământul; Crengile din luncă, grele, se-ndoiau; Turturelele prin cuiburi gemânate Gușe albe de mărgele-și alintau. Goangele urzeau pe liniști borangic Și-ntindeau peste miresme căi de bură; Doi porumbi căzuți din soare în bunget. Gurluiau topiți de visuri, gură-n gură. Și-au venit de prin desișuri la izvoare Ciute tinere cu trupuri de afine; Au ieșit din scorburi negre nevăstuici Și-a venit cu mierea-n gușă roi de-albine. Toate parcă vreau să vadă și să știe Ce se-ntâmplă acolo-n poală de pădure, Unde-a prins să cânte-n ramuri tot pământul Și să-ntindă peste liniști rugi de mure. XXIV Ajungând cu turma-n goană la pârâu, Smulse straiele de flăcări de pe ea Și zbucnită ca o știmă de lumină Se-aruncă în apa-adâncă ce rotea. A pornit așa înot în susul apei, Ca o mreană de argint ce se răsfață; Înota să-și ostenească trupu-ncins Și s-o bată valul rece drept în față. Se-ndoia sub unda creață și sticloasă, Printre sorburi de lumină și răcoare; Când pierea ca o zvârlugă în adâncuri, Când țâșnea pe sforul apei drept în soare. Și-a-notat așa într-una-n apa-adâncă Până i-a trecut prin coapse frig de sară Și-a simțit cum de pe maluri, ca o vidră, Umbra luncii se târăște și coboară. XXV Și pornind cu turma-n grabă către sat, Prin amurgul strâns în ochiuri și hârtoape, Mai simțea în trupu-i proaspăt cum se zbat Vâltori mari și repezișuri reci de ape. Mirosea a iarbă udă și-a pământ, Curpeni tineri, rupți de pietre și șuvoaie; Mai simțea cum chinga apei o cuprinde Și grumazul lin pe armuri și-l îndoaie. Între umeri simțea valul cum se sparge, Jocul lui cum se desface pe șerteață, Cum o gâdilă pe coaste și pe șolduri, Și cum șerpuie pe pulpe-n glumă creață. Parcă-ar fi zdrobit cu trupul foi de brustur Și vârfări de ismă verde și lăstar Că simțea în mersu-i sprinten cum se-nalță Când miros de undă dulce, când amar. XXVII Și-a găsit-o dimineața-n câmp la măguri, Numai pulbere de stele, numai rouă; Avea ochii grei de gânduri și-ntuneric, Și pe pleoape boabe mari de lună nouă... A suit din vaduri limpezi răsăritul, Mai aprins ca niciodată peste zări; Spulbera năslap lumina peste dealuri Și gonea potop de fluturi pe cărări. Ciocârliile trezite se-nălțau Legând cerul cu pământu-n lugeri vii, Iar pădurile de neguri scuturate Întindeau polăți de zale peste Jii. Și-a simțit Măria-n suflet izvor nou, Ca o vână gâlgâindă de sub munte; A simțit că-i râde viața până-n creștet, Și prin glezne presuri albe-ncep să cânte. LVI Singură pădurea-n dealuri stă de pază, Cu podoaba de lumină la picioare; Când se zbate vântu-n ramuri, parcă simte Rădăcini de ploaie caldă și de soare. În obraji o bate spicul și-o pătrunde, Și vâltori de frunze moarte o colindă; Dar ce-i pasă, când puterea ei de viață, Ca și flacăra din cremeni, stă-ntr-o ghindă! Ce-i o vară de avere pentru ea? Sau podoaba de lumină și iubire? Toate sunt un joc de volburi și năluci Din a vieții nencetată prăvălire. Tot ce piere este-n viața care vine... Tot ce râde este-n moartea care crește... Și cum stă pădurea-n vânturi și visează, Prinde-un fulg de nea-ntre gene... și zâmbește... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate