În anu’ în care Lisimah își pierdu brișca cu plăsele frumoase din argint aurit
pe undeva prin ciulinii bărăganului
m-aflam între Morisena și Tibiscum
agatîrșii încă nu-și așezaseră colibele spoite cu bălegar
hunii nu-și mînaseră hergeliile și turmele
în stepa practic necartografiată
căutam dropii să le eviscerez gușa s-o usuc la soare
și umplută cu pietricele zornăitoare
s-o atîrn cumva între cer și pămînt
ca pe-o ofrandă vîntului de la răsărit
Demostene își exersa eficient bîlbîielile într-un mod asemănător
mergînd teleleu pe urmele vreunui orfeu autohton
mestecam o frunză de pelin fredonînd un refren
despre inutilitatea dovedirii bărbăției în tauromahii
deodată m-a pocnit ideea evidentă
că-mi trebuie un idol obișnuit bun de atîrnat într-un par
am cules colb cît pentru o galatee bine făcută
țărîna am umezit-o bine cu rouă
i-am adăugat cimbrișor, fire de colilie, flori de mătrăgună
să-i fie lutului carnea mai vîrtoasă
și-am început să-mi împreun palmele a rugă
cînd boțul s-a uscat bine pe-o rogojină
prinsese amorful chip de femeie cu fluturi pe pleoape
și rămășițe de aripi pe umeri
cu un cuțit de os i-am crestat buzele sprîncenele gîndurile
l-am înconjurat cu nuiele
între bețe s-au așezat singure flori de nalbă, cicoare și cîteva firimituri de stele
în genunchi m-am rugat așa arătării mele
cam simplu și neinspirat
„Du-mă unde n-a fost nimeni niciodată
dar du-mă repede fără ploi și drum cu pașii
trimite-mă rostogol la începuturi
cînd pe pămînt nu erau nici fiare nici oameni „
Era cum vă spuneam pe vremea cînd
Lisimah a fost invitat la o cină cu specific rustic