Îngăduie-mi, nobile uriaș,
Sub cerul tău lemnos a dăinui;
Poartă-mi de grijă să izbăvesc toamna
Și brațele tale să-mi descâlcească
simțirile funebre.

Frunzele tale să-mi dojenească regretul,
Iar în roadele tale pretind a găsi secretul
Neamului tău
doborât cu topoare.

Cu vântul prieten pe viață rămâi
Să-ți sufle povești de la alți frați ai tăi
Purtați în grădini printre noi,
Pe drumuri pictate-n noroi.


Solfegiul decembre în tâmple răsuflă,
Curând va încremeni satul;
Pridvorul tău să mă ferească
Să pot afla cum cerne omătul.