Nu îndrăzneam să ating conturul
ce-și luneca lumina prin ceață.
O minte atoateștiutoare se concentra
să rostească cuvântul.
Tot jurul căpătase culoarea verde,
tremurătoare, cu lacrimi înrourate pe el.
Literă peste literă, cuvintele
înălțau piramide, zeii ascultau
iar tăcerea infinitului se rupea-n milenii.
Auzeam răcnetul facerii
reverberând încă în margini de univers.
Materia vibra în diverse tipare.
Se-amestecau toate în dansul substanțelor
până când te-am simțit în palmele mele,
pereche a mea.


25 octombrie 2010