Ultimul bal… la spital

(Jurnal)

Uvertura (La internare )

E criză, în spital, de toate;
noroc c-am laptop permanent!
Am dat un ram pe trei prosoape,
doi pixeli pe un pansament,
și-un soft făcut de mine-anume,
c-un miligram, conexiune,
pe un antibiotic rar,
de văd prin el, destul de clar…
Pe-un anestezic mi-au cerut
să fac eu pod de flori, pe Prut;
pentru dezinfectant – nițel –
le-am scos din Excel, un tabel;
de le-oi mai cere vreo pastilă,
de laptop, de acum, mi-e milă…

Conflictul oper(ați)ei

Ei spun că nu mai pot să scriu,
unde m-or duce, nici nu știu
și nici nu vreau. Imi trag din suflet
mausul și placa de sunet
și mă târăsc în cărucior
pe nesfârșitul coridor…
N-am apucat nici să dau save,
noroc cu un băiat superb,
dintr-un salon alăturat
(dulce, blând, intimidat)…
Acum zic să le cer iertare,
și-n scris, dar și în gura mare,
celor pe care-am supărat.
Dar sunt prea mulți, vai! am strigat;
chiar la toți? La toți, exact.
C-am făcut-o… c-am trișat…
nu mai știu, că m-au drogat.

Pentru operația finală,
le-am dat amprenta digitala!
iar când pe masă m-au urcat,
mi-au luat o mufă, m-au cablat,
și-acolo, cu un bisturiu,
aproape m-au tăiat pe viu,
și tot au scos ceva c-un clește
(nu stiu ce, nici nu mă privește),
tot să ramână cu ceva,
din – vai, integritatea mea…
Acum, când scriu, tastez cu frică:
mai am cinci inci de plasma mică;
iar la plecare, o blondină
m-aleargă cu oxacilină:
mai am si pentru ea, vreo rimă?
Nu mai am, nici de-un accent:
din laptopul permanent,
ramas-am, doar, c-un pansament…

Tablou final

Pe sub pat, o goangă roz
mișună, în sus… și-n jos…
ce frumos…