Câtă tristețe! Câtă supărare
Pe o furnicuță! Căra un bob mare,
Și un vânt năpraznic, o zburătăci,
Spre o piatră mare și rău se lovi.

Biata, năucită, se dezmeticește,
Își caută boaba, nu o mai găsește!
La stânga,la dreapta,în sus și în jos,
Se sfârșește ziua, fără de folos.

Să se-ntoarcă acasă fără-o firmitură?
Furnicile toate, o vor ține-o gură:
Că a trândăvit și s-a molipsit,
De la trubadurul, greier, negreșit!

Caută furnica printre zeci de fire
Necăjită tare, plină de mâhnire;
Dar ce vede-n frunza asta-ncovoiată?
Când privește bine, boaba ei sfărmată!

Să râdă, să plângă, că o dibuise?...
Vrea ca să o strângă; bine c-o găsise!
Tot o tipărește ca să o unească,
Boabușoara ei, nici gând să se lipească!

Însă istețică, face-o sacoșică
Dintr-un fir de iarbă și o frunză mică.
Pune boaba-n ea, și porni-n zăvoi,
Și cu agerime, ajunge-n mușuroi.

Furnica-Regină e invidioasă
Pe mica furnică că-i ingenioasă!
Dar o și admiră că-i descurcăreață,
Și de-atunci o puse, mare precupeață!

Zi de zi furnica, cară-n sacoșică,
Firmituri, neghine, ori o boabă mică;
Și merge la piață să vândă din ele,
Ca să strângă bani, pentru zile grele!

22.08.2009 Aurora Luchian Vaslui