Necuvintele, în dulcele stil clasic.
Dezvăluie simpla poveste,
A unui băiat.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ea îmi oferă un costum medieval,
El se numea „ Necuvintele „ .
Adevărat era foarte frumos,
Și nu s-a mai văzut decât pe vremea regilor.
De ce se numea „ necuvintele „ ?
Nimeni nu a reușit de a-mi răspunde,
La mica mea-ntrebare,
De parcă le era frică de-a vorbi.
Oare de ce ?
Ce are așa special, diabolic, sinistru,
Cu acest costum frumos și fărăcuvinte.

Oare i se spune așa, din motivul că,
Este foarte frumos și nu ai cuvinte ?
Mhh ? Nu știu, e tare ciudat !
Mă gândesc să mă îmbrac cu el,
Dar cineva mă oprește:
- Nu te îmbrăca cu el !
- De ce ?
- Nu-ți pot spune, doar să nu îmbraci cu el.
- Dacă nu-mi spui de ce, mă îmbrac.
- E foarte periculos.
- Un costum în dulcele stil clasic, periculos ?
- Da, ascultă la mine.
E ciudat, gândurile mă duceau departe,
E vrăjit,
E blestemat,
E fermecat.

Mă îmbrac cu costumul „ necuvintele „
Nu mai pot respira,
Mă strânge foarte tare,
La gât mă strânge rău.
Ajutor ! Ajutor !
O să mor, nu vreau.
Leșin mă trezesc într-o cameră,
Toții erau pe lângă mine.
Era ciudat, foarte ciudat,
Nu mai puteam vorbi,
Decât necuvinte greu de înțeles.

Acum înțeleg,
De ce nu m-au lăsat de-al îmbrăca,
Să nu-mi pierd cuvintele.
Acum ce-o să mă fac !?

( 2010, 15 noiembrie )