Destinul, linie gravată pe cer
se șterge ori nu se șterge.
Atâta mirare și atâta cenușe
destăinuie gândul pe fața apei,
blazați de chinga neîmplinirilor
oamenii
alungă timpul din orologii.

Femeile părăsite de puritate,
de îndoială și de golul din simțuri,
înoată în aburii de alcool
și adorm narcotizate
epave pe dezamăgiri.

Clipele se înghesuie
pe muchii de cuțit
să-și taie prin noapte venele,
tu stai la geam și privești
cum se împarte nefericirea.

Degeaba te aștept la masa tăcerii
faci porți sărutului,
gura mea umbrită de infidelitate
îți rupe bucăți din carne,
le zidește în cuvinte
și nu se satură.