Au fost timpuri...

Au fost timpuri de frustrare și de ură
Timpuri de așa natură
Încât mințile deveneau plastice.

Au fost timpuri de goană
Și luptă acerbă,
Timpuri pierdute mereu de pomană.

Au fost timpuri
Când socoteam că sunt un demers biologic
Timpuri în care foarte ilogic
Eram mai rece în simț ca asfaltul.

Au fost timpuri în care vroiam să fiu altul.

Timpuri cu gust de sânge și gheață
Imposibil era de făcut față
Altor idei de oameni sau zei.

Au fost timpuri
Cu vreo șapte anotimpuri...

Dreptatea-i un mit desigur,
Ideea ei corupe
Și Doamne... cât mă simt de singur
Nu-i nimic eroic în mine.

Lasă-mă să ard ca focul
Acolo unde-mi este locul
Probabil îmi va plăcea

Au tot fost timpuri
În clepsidra mea
Ce mă iau și pe mine în ea