Vroiam să scriu un roman despre lifturi o poveste bine planificată în care să vorbesc despre unii le spun pedant ascensoare am vizitat și o fabrică în care se fabricau subansamble și se verificau cabluri proiectate să reziste la o tracțiune de nu mai știu cîte tone forță se dădeau de-a dura prin secția aia ghemotoace de sîrmă ca și mingile de scaieți din westernuri am lăsat naibii toată documentația despre cabluri came fixe și mobile contactori tiranți și alte angrenaje fiindcă am realizat brusc mi-a venit așa dintr-o dată fără niciun apropos un fapt sîcîitor de banal deși se fabrică în continuare lifturi meseria de liftier este pe cale de bagatelizare ba chiar aș îndrăzni să afirm că specia liftierilor e în extincție

Așa că mi-am zis cu ce dracu îmi voi popula paginile cu tiranți contactori came cabluri și alte fleacuri citititorii o să sară de la etajele superioare de plictiseală editorii își vor pune capul sub cabină văzînd ce vînzări au și așa mai departe

M-am înfuriat păi e normal să fi dispărut liftierii să urci purtat de o podea mișcătoare sau mai rău să pici zgîlțîit pînă la parter singur singurel într-o cabină să n-ai un suflet lîngă tine în caz că se blochează drăcia între etaje să auzi doar o voce feminină dar scîrțîitoare îmbiindu-te politicos “liftul a ajuns la parter puteți coborî”

unde naiba sunt liftierele din tinerețea mea tipele grase care te-mpingeau în ascensoare trăgînd ușile cu furie liftierele din spitale încotoșmănate în halate de molton cu două- trei pulovăre dedesubt care picoteau între tărgi pacienți lăzi cu medicamente vizitatori în mirosul acru de sudoare septică ușile gemeau bolnavii gemeau rudele venite în vizită cu ciorbă la borcan și chiftele în celofan gemeau și ele din empatie cablurile zbîrnîiau la fiecare etaj și-oftau ușurate deopotrivă în tăcerea de os sfărîmat cînd cabina ateriza eficient la etaje atunci liftiera doar ea manevra ușile și toată masa de trupuri se revărsa fericită că a ajuns la destinație


mai erau și băieții sclifosiți care așteptau înaintea cabinei în hotelurile care aveau în dotare ascensoare fizionomia lor imobilă zîmbetul mecanic gesturile de marionetă dexteritatea în mînuirea butoanelor ar putea constitui un capitol aparte


În fabrica de mase plastice Victoria Socialismului existau niște lifturi speciale de mare tonaj în fapt niște hardughii de metal ticsite mereu cu saci suluri de vinilin butoaie de vopsea liftierele de acolo erau niște tipe uluitoare trebuia să ai nervi de oțel ca să reziști la un du-te-vino înnebunitor opt ore pe zi șase zile din șapte ba uneori chiar și noaptea cînd trebuia îndeplinit planul la export și malaxoarele calandrele și cuptoarele de maturare lucrau în flux continuu și lifturile mergeau ca pe roate


mi-o amintesc cu precizie pe Augustina subsuorile ei miroseau a pelin și a busuioc avea plete lungi roșcate și-un profil de madonă brunetă lumea din secție bîrfea că-n tura de noapte oprea liftul între etaje și se tăvălea pe podeaua rece din metal cu oricine se nimerea dar eu știam că nu-i adevărat Augustina era un biet suflet naiv îi plăceau ascensoarele și rîdea cu poftă ori de cîte ori vreun tip îi spunea hai sus hai jos fire-ar ea a dracului de soartă avea trei fete iar bărbatu-su o stîlcea în bătaie și urla “ fă dacă faci și al patrulea plod te omor să n-am eu parte”


într-o zi imediat după pauza de masă Augustina a oprit ca de obicei liftul între nivelul doi și trei și s-a atîrnat de plafon cu un cablu electric ochii ei verzi au înghețat privind departe acolo sus unde nu e nevoie de ascensoare și unde nu se efectuează ture de noapte


mă gîndesc peste ani că soarta ironică o fi vrut să arate ce poate și fără îndoială că odată ajunsă la spital o liftieră încotoșmănată în două halate a dus-o pe Augustina lin și fără oprire către etajul suprem