alergăm după tramvaiul de la colțul străzii
ca după o lume ce se pierde în ceață
cu tichetul, fluturându-l în spațiu,
ne mișcăm printre coloanele lui Ta-at
și ne schimbăm în sferturi de heroglife
care se pierd în zare.
în inimă coboară Steaua Strălucitoare
furnizându-ne itinerariul spre Casa Luminii
încât barca singuratică ne poartă spre Marele Fluviu
către templele lui Osiris și Amon-Ra,
care fărâme de iubire le va lega în square
și-n piramidele Egiptului antic.
alergăm după o poveste
ca după un adăpost sanctuar,
șlefuind colțurile pietrelor de pe fundul oceanului,
enigmele ne scufundă într-un triunghi bermudian
și noi prindem aripi renăscând ca niște biserici.

ca niște crini înclinați zăbovim
în lanul cu miros de flori
între vertebrele pământului
și stimulăm excitația nazală
să inspire invazia curenților de vitalitate
și fața ascunsă a razei roșie-portocalii
sau al emoției unui violet strident.
suntem doi fugari care aleargă după un tramvai
în inimă doar palpitații
și în Univers ecoul unui grai -
fugim după un colț de Rai.