În spațiul dintre fulgi de nea,
Stă omătul sus pe creste,
Unde iarăși să ningă vrea,
Ca-ntr-o file de poveste!

Ninge-ncet și îndesat,
Peste verdele pădurii
Și liniștea iar s-a lăsat,
Calm, în brațele naturii.

Curge un pârâu la vale,
Cu susuru-i meditativ,
Pietre ocolind în cale,
Cu-n limbaj contemplativ.

O pădure nu prea deasă,
De peste vale vine-apoi,
În priveliștea frumoasă,
Ninge, ninge, ninge- toi!

Pocnitura din pădure,
Prin ecou ea se aude,
Printre creste albe, sure,
Unde tainic se ascunde.

Trece timpul, vine alta,
Liniștea din nou o sparge,
La molizi asta li-e soarta,
Ca să facă ce le place!

Totul pare-o simfonie,
Prin năprasnic ger de iarnă,
Xilofonu-n armonie,
Liniștea cu calm o sfarmă!

De pe cetini aplecate,
Lin alunecă zăpada,
Sunete prelungi ea scoate,
Iar natura-și face traba!