Se-zvonise-n buletine
Că-n pădurile umbrite,
Din ținuturile-ntinse
Ale nobililor gali,
Se mai află o prințesă
Izgonită între ziduri 'nalte
Timp de mare-amar de ani.

Tânărul Mihai găsind de veste
Că prințesa cea frumoasă
E ascunsă-n întuneric
De o fioaroasă bestie,
Prinde zdravăn spada-n mână,
Strânge-armura pe mijloc,
Părăsește casa-i dragă
Și pe-ai lui tovarăși dragi,
Hotărând pe-ntinsele meleaguri
Cu curaj sa-și facă loc.

- Ce-i cu straiele ciudate?
Întrebau mirați țăranii.
De ar ști ei ce-ncercare
Stă pe umeri lui Mihai...
Dară lui nu îi mai pasă
Și continuă să treacă
Peste zecile de dealuri
Și poteci bătătorite
De picioare-ntâmplătoare.

După luni întregi de zbucium,
Multe mile străbătute
'Nfrigurat și-nfometat,
Cavalerul nostru-ajunge
Pe-o colină ce privește
Drept, spre-un sat ce pare
Luat din volume de basme.
Atunci inima-i tresare,
Căci o simte pe prințesă
Nu depare, și pornește.

Întrebând din gură-n gură
Despre un castel, c-o floare
Ce stă ofilită, prigonită-n el,
Gurile îi spun cu silă
Și-amărâți de viața lor:
- Pe prințesa ce o cauți,
Nu ai s-o găsești, dar știm
Că a noastre vorbe triste
Nu-ți vor potoli nicicând
Al tânărului suflet chin,
Ce te macină de zile, luni
Întregi ai străbătut, doar
Pentru-ați găsi prințesa!
Știm că o iubești mult...

Toți l-au îndreptat asemeni
Către muntele din zare
Ce întărituri de zale
Pare c-are presărate-n poale.
Tânărul zorește,
Făr' a le mai mulțămi,
N-are timp de politețuri,
Vrea prințesa a-și găsi.

După nopți de mers cu zor,
Dincolo de muntele 'nfiorător,
Vede o ruină decimată,
Parcă roasă-n trecere de vremi
Și în fața-i, răstignit pe jos,
Un balaur contemplează,
Dând din cap încetișor.
Fluturând cu ură spada,
Mihai strigă dârz la el:
- Spune-mi unde mi-e prințesa!
Am venit aici, în fața-i,
Inima să i-o ofer.
Iară ție, bestie uriașă,
Să-ți trec capul prin oțel.
- Nu-i de joacă cu iubirea! zise
Antagonul încolțit,
Scoțând fum amar spre nouri
Din țigara ce abia o aruncase.
- Regret să-ți împing la vale
Visele ce mi le-ai arătat,
Dar frumoasa e demult plecată,
Prințul nu și l-a mai așteptat.
A plecat c-un om din lume
Plictisită de tradiții,
Aruncând straie regale
'Mbrăcând haine pompoase.
Acum, de-mi vrei viața,
Cavelere de Kronos trădat,
Nu mă-mpotrivesc nici firii,
Nici sufletului tău neîntinat.
Dar să stii c-așa-i sortirea,
Eu de mii de ani de viață
Stau aici, păzind prințese.
Una după una, fiecare e luată
De câte un prinț ca tine fermecată.
Dar acum, sunt alte timpuri,
Nu mai e la modă nobilimea,
Curajul, mândria, nu mai au întâietate.
Dară mergi acum acasă și încearcă
Timpurile să le mai schimbi.
Singur și batjocorit de vremuri
Ai s-ajungi la bătrânețe,
Ai tăi fii nu te-or iubi,
Fiicele-ți vor parăsi și casa,
Și iubirea părintească;
Vei rămâne-un vechi balaur
De care nici vieții
Chiar nu îi mai pasă.

Dar vei merge și vei face
Toate-aceste lucruri ce le-am zis,
Căci nu poți trăi ca ceilalți,
Sufletul nu-ți este compromis.
Ești din acei câțiva ce mai rabdă
Acest gol și slab pământ,
Acei ce doar ne vizitează,
Încercând să mai oprească
Al sfârșitului grabnic vânt.
Mergi acum! Și nu te-ntoarce!
Nu privi către-napoi, căci
Nu e nimic aicea,
Numai tunete și ploi!