M-așez plictisit în pat
Când o voce diafană
Se strecoară în inima mea orfană
Ca într-un orfelinat.

Și mă suie și mă duce
Până-n vârful norilor,
Mă îngroapă-n noaptea dulce
Până-n zorii zorilor.

Mă trezește și mă culcă
Precum o măicuță bună
Sau ca vechea mea cazulcă
În care peștii se-adună.

Iar din sloiul greu de gheață
Răsare lumină mare,
O domniță grațioasă
Cu glas de privighetoare.