Nu, nu mă mai cuprind voluptoasele ispite
din serile când ea aștepta
în grădina cu magnolii,
pe o bancă unde și azi o mai caut
și nu știu cum de se întâmplă.
Acum noaptea-i tristă, grădina părăsită,
nu mai păstrează aroma visului parfumat,
decât cuvintele spuse care strivesc
fantome de ceară și câteva năluciri
care se adună târziu sub lustra de fier
zâmbitoare-n lumină.
Nu mă părăsiți păsărilor, le strig,
vine gerul iernii, așteptați
în tufa deasă de lonicera,
in cuibul dintre ramuri.
O să vă rup din pâinea mea zilnică,
o pun pe masa săracă cu firimituri
și poeme neterminate.
Să nu ne acopere liniștea urâtă,
chemati și voi femeia de pe drumuri.
Eu rămân aici,
să nu se stingă focul poeziei,
poate în călătoria prin stele
mă va zări și-mi va trimite prin voi
o bucurie care să topească
înghețul din cuvinte.