se surpă zidiri de lumină
sub pleoapa de cenușă gri
și geana încet, tremurîndă
încearcă în zori a muri...
tăcut adie a moarte
pupila țintită spre cer
și-n ruga-i, atît de aproape
simt neantul ca negrul rebel.
Nimicul plutește în aer,
respir aroma-i la nesfîrșit;
de plumb se făcuse pămîntul
cînd ochii spre el am țintit.
iar plugul zadarnic grăbise
să se-adîncească în arătură
semința n-avea să rodească
căci uscate lacrimi căzură...