O, voi,
marionete ce atârnați de ițele soarelui,
voi care credeți că primăvara vă treziți
la viața nouă pe care numai visările
v-au imaginat-o în lungile ierni de plumb

O, voi,
nesupuși legilor naturii dătătoare de viață,
voi care așteptați plecăciunea celorlalte creaturi
în fața deșertăciunilor pe care le propuneți,
ascultați-mi ultima dorință:

atei ori credincioși,
voi toți care îmi sunteți frați,
arătați-mi Calea spre Sensul Primordial:
Spre Pâine, Apă și Lumină,
spre Pacea care pe Pământ
e necesară ca Regină!

De nu mi-o arătați, voi căuta-o singur
și nici că mă voi putea opri
decât cu steagul curcubeu în mână!

Vai! Vai nouă, tuturor,
de nu-îndreptăm în grabă răul
cât încă timpul în secunde ne-o permite!
În jurul nostru-aducem transformări bizare
forțând normalul curs al vieții...

Vai, nouă!
Sosește clipa-n care când de sub control
ne vor scăpa a noastre drastice urzeli
prin care cu scuze-mbrobodite-n binefaceri
ne-ascundem propriul viitor fatal destin.