ei nu credeau nimic din ce spunea
sau poate că le era teamă
astfel au pus punctul pe i

drumul era lung
printre sunete stridente
toate priveau punctul și se mirau de mărimea lui
i avea spatele curbat adesea punctul cădea
mulțimea de sunete striga:
- i, tu nu ești fiul cuvântului!
iar i cu punctul la picioare
părea un tragic semn de întrebare
de ce? de ce m-ai părăsit cuvântule?
niciun răspuns
și iar își ridica punctul deasupra capului
privea pentru o clipă cerul
apoi pământul...

până la urmă i ajunse pe vârful consoanei g
i cu brațele larg deschise
i cu buzele amare rostind aceeași întrebare
de ce? de ce m-ai părăsit cuvântule?
niciun răspuns

un vânt nebun venit de niciunde
nori negri și lacrimile cuvântului căzute din cer

i cel fără de suflet
în giulgiul paginii albe
acoperită de grele coperți

dar i
a dispărut fără urmă
soldații de carton l-au căutat peste tot

i a mai apărut o vreme
doar celor apropiați
spunându-le
să creadă mereu în cuvânt
și în fiul cuvântului
și în iubirea
cu punctul pe i