„Nevoia de fragment din spirit
Spart in așchii lipite sunetului de sticlă.
Flagelări prin nisip bătut în copite
De venirile uitate de mâine.
Ucizi cu mintea dorul
Și urma apei pănă la măduvă
Ca pe un suav adio adus nemuririi
Din ceară.
Pe unde te mai duce cărarea asta
Cu poticniri și văioage pierdute
În juramânt împietrit peste coroane
De cerb sau himere decazute ?
Spune-mi ce mai ai, în afară
De patul numelui tău,
Șarpele ascuns în piele și zvonul firav de răsărit
Căzut în preamâine.
Promite-mi ce nu vei avea,
Dorul și poteca.........”spuse văzduhul