Altoiul

n-am trăit o singură viață. am continuat-o pe a diverșilor autori. de acolo de unde s-au
grăbit a o întrerupe. sau poate că anume au fost întrerupți. pentru ca scrisul meu să fie
posibil. altminteri nimic ar mai fi rămas de trăit sufletului meu. în scris am fost pe rând:
gând praf rostire umezeală cauză formă busolă debusolare sens și eșec. poate alte câteva.
dar am nevoie să uit. să mă uit. să nu întreb. pur și simplu să mă rostesc pentru a-mi putea
aparține. pentru că una e să primești viață și alta este să îți fie luată. pentru că dacă nu este
primită degeaba îți dai viața. iar toți oamenii pe care i-ai întâlnit și pe care nu ți-i amintești
de fapt nici nu au existat. mai mult: nici măcar tu nu ai existat pentru tine. nu ți-ai stat
alături prin cârciumi și nu te-ai mirat că îți poți răspunde. nici nu te-ai născut din fiecare
femeie în care ai intrat. iar stelele sunt lumânări pe un tort în care suflăm cu toții. pentru
că nu știm sărbători întâiul născut.

Polenizare încrucișată

când apar copiii vocea ți se schimbă pentru ultima oară. mărul din gât e copt dar nu vei
putea mușca. doar buzele simt și otrava și mierea. firescul să_rut_ului de albină. atunci
chipurile se contopesc într-unul singur. înflorești o singură dată. rodești o singură dată.
există o singură femeie în trunchi de bărbat. și toate vocile auzite sunt ale tale. Tu Ești
înseamnă Eu Sunt. când iubești Noi nu există. umbra frunzei cade în frunză. devorându
-și rădăcinile până la vârf. returnând pământului și miez și scorbură. suspendând păsările.
impunând zborul. anulând rostul lațurilor și al spânzurătorilor. învățând cumințenia
neprimirii arginților din mâna celui străin. cu vocea mereu schimbătoare. mereu evitând
cimitirul. pentru că adevărul aparține crucii. iar ce a trăit e mereu dedesubt. privesc la
pomii înfloriți ca la o colivă peste care părintele dat în mintea copiilor pune frișcă. pentru
că ne place să mâncăm pe cel mort.