nu m-au primit cu fanfară
nici cu monument
nici cu masa întinsă

în satul în care mă născusem nu mai locuia nimeni

am găsit numai un ciobănesc orb. nu și-a dat seama că am venit. a continuat să își izbească fruntea rămasă fără blană de uluci. m-am gândit să îl iau cu mine. dar ar fi fost inutil. mi-am crestat pielea pe interiorul antebrațului. auzisem că acolo se vindecă cel mai repede și este cel mai puțin expusă. i-am fluturat mâna pe la nas. nici măcar mirosul de sânge nu îl mai simțea. uitase deja să mănânce. sau pur și simplu își dorea să moară.

pentru că nu știam unde să mă duc am trecut gârla pe țeava de gaz metan. mi s-a părut la fel de înaltă. la fel de lungă. la fel de rece. dar parcă mai îngustă. m-am dezechilibrat de mai multe ori. altădată acest lucru nu s-ar fi întâmplat. aș fi privit atât de insistent vârtejurile pe care apa le face izbindu-se de stânci încât mi s-ar fi părut că mă sprijină muntele. acum pur și simplu am amețit. și asta a fost tot.

de pe creastă totul arăta la fel. doar că mai mic. garduri căzute. grădini necosite. puzderie de copaci doborâți de furtună. turme fără stăpân. și-un vânt șerpesc lingând acoperișurile tânjind după o gură de fum. până și berzele ocoleau gospodăriile. pur și simplu își făcuseră cuiburi pe cruci. și clămpăneau de câte ori de uscăciune mai trosnea o cracă. doar mugurii se-nșurubau spre cer sub formă de scară.

altădată n-aș fi ezitat
aș fi urcat
acum mi-am scos telefonul și am făcut o poză
pur și simplu nu știu de ce
n-am s-o trimit nimănui