îmi încordez umerii-mi ce poartă stânci spre înalturi
și-mi simt inima pulsând în membre iar pântecul umflat
de canonica abstinență și dorul de tine oricare-ai fi
în planul Celui Sfânt iubirea-mi viitoare, plâng
întâia oară patimile Fiului și-mi plâng tristețea unui dor
în plânsa-mi singurătate, rinichii mei strigă, suflet anost și gol
de temerile fiorilor, de atingeri și șoapte de calde buze.
plâng aerul aproape irespirabil din juru-mi și frâng
în lacrimi firimituri de covrigi porumbeilor în Obor.
plâng de prea multe divorțuri la modă și șpaga de Partid,
plâng la declarațiile false și demagogia din guvern.
plâng lacrimile mele albastre și pașii la infinit.
plâng versurile mele mute la care renunț în același urât vis.
plâng trecerea timpului care nu mă mai naște din nou.
plâng umilința lumii care parcă aduce a unui sumbru cavou.
plâng înveselindu-mă cu sânge de taur și biftec-ul tartar.
plâng pe sânii necunoscutelor slăbiciunea cărnii
și plâng toate eratele vremii mele inseninându-mă aceeași
Lună plină în care-mi dictai voluptuos primul sărut.