Iubite, să ne ascundem acum de-nvolburata lume!
Amândoi, mâine să rămânem la fel.
Iar timpul să ne uite într-un colț anume.
De-a șoaptei sunet tremură-un cercel.


Îmbrățișarea să ne fie o înstelată noapte parfumată.
Lumina albă prin pori, încet și leneș se strecoară,
Aproape de noi un sunet să nu răzbată.
De-a sărutului abur, strănută luna, încă fecioară.

Mai spune-mi despre-o frumoasă ce zici că e a ta,
Despre-o femeie a nopților uitate, ce încă plânge.
Întorci la tine oglinda, sufletul și mâna mea
De-a liniștei tăcere, pe cer, luna se stinge.

Iubite, privește-mi marea tulbure din privire
Să nu te sperii, nu te înec, pătrunde-ncet...
Cu vârful degetului, așa, încet, până ajungi în fire...
Din cosm se-aude-al lunii bocet.