agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-05-31 | |
Padure de brazi, padure inalta
Cu bolta umbrita de norii de ramuri Tinand cerul sus, ca o mare de hamuri Ce doar in aroma de cetini tresalta. Doar vantul adie usor ca un gand In linistea serii senine de vara Cand totul se naste a doua oara In negura deasa, rosind rand pe rand. Cand soarele-apune, un rosu de foc Cuprinde intreaga natura uscata; Nimic nu mai misca, doar umbre se-arata, Miroase a brad si a pin si a soc. Iar umbrele prind contururi reale Si focu-nserarii isi pierde din viata. Doar luna in varfuri de brad se agata Cu mii de luceferi din pajisti astrale. Se face-ntuneric de jur imprejur. E liniste-adanca, o liniste-n care Tot ce auzi si ce simti ti se pare Un vis nebunesc, imposibil, obscur. Un nor a-nghitit si discul de aur Iar vantul mai mangaie-o frunza, un ram, Candva prin racoarea din noapte zburdam, Acum e mai cald ca-ntr-un foc de balaur. Un brad parca-ncepe s-albeasca incet Plutind intr-o ceata laptoasa si deasa Ce parca ar vrea din strafunduri sa iasa Ca-n vremuri apuse batranul ascet. Incepe sa prinda, sagalnic, contur Iar eu ma asez in genunchi si ma rog. Se naste din neguri un alb inorog Usor tropotind printre brazii din jur. Ii flutura coama usor, fara vant Si coada sa alba-i se misca-n nestire Iar ochii sai mari au sageti in privire, Copitele parca nu-i sunt pe pamant. Pluteste usor pe covorul de ramuri – Fantasma de gheata ce vine din nori, Din pamant si din ape, din stele, din flori – Se-nalta, coboara, zburdand fara hamuri. Priveste-mprejur cu bagare de seama, Paseste usor. Venind inspre mine; Mi-e inima-n piept o cetate-n ruine, Ca totul e-un vis imposibil mi-e teama. Si fac un pas inspre el, dar incet Se duce asa cum se spulbera-o ceata; Domol se destrama ca firul de ata Apoi se reface c-un tainic regret. Departe, in zare, mijeste-o lumina Iar el isi intoarce privirea spre ea Atunci ma reped ca printr-o perdea Si cornul i-l prind, icnind in surdina. Smuceste, se zbate si da din copite, Necheaza si sare, dar eu nu-l mai scap. Ar vrea sa alerge prin codru la trap, Sa fuga din calea secundei ursite. Dar cornu-i se rupe. Si iata c-atunci Si crupa si greabanul prins-au contur. Pasu-n ecou i se-aude-mprejur, Calare ma duce-n galop inspre lunci. Plutesc fantomatic prin lanul de grau, Eu insumi pe calul de lapte si spume. Iar el, ce avut-a un falnic renume Se-opreste usor pe un mal de parau. Sunt focuri in cer ce ma fac sa ma rog La ziua ce vine senina si clara. Venit-am eu singur aici prima oara Si-acum am plecat pe-un superb inorog.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate