Eu sunt doar un alt destin
ce se zbate să respire
aerul desemnat lui.
Și sunt, cu fiecare inspirație,
mai aproape de ceea ce-mi este ursit,
când revin, la nesfârșit, în jocul vieții
și sunt mai bătrân la spirit,
mereu mai "pe ducă",
cu fiecare expirație.
Eu nu sunt atom sau materie,
sunt doar un alt destin pribegit,
ce fuge la locu'-i promis,
de cel-ce-le-știe-pe-toate,


Și-n fuga mea mă opresc, doar să văd,
cum timpul surâde, în timp ce ia vamă,
celor grăbiți din primul vagon,
cum noaptea înghite speranțele toate
celor ce frică au de eșec,
celor ce-arată cu degetul zarea, stiind că,
în pătura ei roasă de vreme
vise se-nec,
cum stelele toate, orce ar fi,
pentru eroii deplânși, orcând strălucesc.


Destin sunt și dat mi-e să stau,
o vreme, pe rând,
în trupuri ce lumea pot să o schimbe.
Aleg să mă zbat, să mă frământ
și poate de mâine un hermeneut
voi fi devenit.
Am Noul în mine și până când el
va da bun augur luminii dintâi,
continui, asiduu, să dau la o parte
ceea ce-l ține în profunzimea
aurei mele.


Când țelul ce-l duc voi fi împlinit,
trupul acela s-a stinge curând,
dar numele lui, pe veci va rămâne,
iar eu,
chemat o să fiu,
același destin,
la cel-ce-le-știe-pe-toate.