Câteodată un destin
Atunci când se naște,
E ca o Zi Sfântă de Paște
Și-n el adună:
Bucuriile, amarul și durerea unui neam
Pe care mai apoi,
Le dăltuiește într-un giuvaer cu valoare nestemată
Ce-n timp devine un izvor
Cu apă cristalină
Și ani în șir ostoiește și alină
Setea unui întreg popor
Chiar și după ce dispare acel dstin.
Așa a fost El,
Sortit ca să ne fie
O piatră rară în a noastră temelie
Clădită și zidită
Și din cuvinte meșteșugite
Din care s-a zămislit
A noastră de început poezie
Împreună cu al său gând
Pentru acest pirdut colț de pământ
Numit de El atât de frumos:
Dulce Românie !

15 iunie 2011