Te-ai stins fara sa-ti simt, iubirea ta de mama
Si mi-am trait copilaria prin mii de lacrimi si taceri,
Am fost al nimanui mereu, si stiu cum se destrama
Un zambet care-a-mugurit, in zorii zilelor de ieri.

N-am stat pe bratul nimanui in scurta mea copilarie,
Si n-am primit sarut pe frunte sa-mi fie somnul linistit,
La casa noastra de copii, intotdeauna-a fost tarzie,
O clipa care-am asteptat-o, si pana azi nu m-a gasit.

Tristete inflorita-n lacrimi, durere fara de sfarsit,
Un suflet chinuit de mic, si ochii tai necunoscuti
Mi-au fost cadourile vietii, din clipa-n care ai murit
Si-mi sunt si astazi fericirea din sala pasilor pierduti.

Ai fost grabita sa te-ascunzi de lumea-n care m-ai adus,
Si-odata te-ai imbolnavit, si-odata n-am stiut de tine,
N-am intrebat, si pana azi, de tine nimeni nu mi-a spus
Ca m-ai iubit atat de mult, si-ai vrut sa-mi fie bine.

Cei drept m-am chinuit in viata, dar prin eternitate,
Sa nu-mi mai lasi copilaria traita prin orfelinate reci,
Sa-nveti sa plangi, sa taci, si sa-ti doresti singuratate,
Fara sa stii spre care poarta, cararea vei gasi sa pleci.

Nu am avut cui sa-i spun mama, si n-am fost nimanui un fiu,
Corabie prin ape tulburi, plutind pe mari fara un rost,
Un calator cu ochii tristi, si tampla ninsa-n argintiu
Visand ca tu sa-i fii candva, ce ti-ai dorit si nu ai fost.