din clipa-n care am zărit lumina
(eram într-o peșteră întunecată un fel de pimniță aproape inconsistentă)
mă urmărește un monstru
are părul vîlvoi și un ochi de peruzea
se prea poate să-l aibă si pe cel de-al doilea
se exprimă liber și în vers alb

ce ai cu mine monstrule
nu ți-am făcut nimic și la fel ca tine
violez din cînd în cînd poezia l-am întrebat monstrul nu are gură
sau poate
nu vrea să îmi răspundă

cu timpul am devenit intimi
inseparabili interșanjabili
să nu îmi fie frică i-am dat un nume
ghiță pentru că stă mult la portiță
face pipi în oliță
și-i prieten c-o fetiță

monstrule-i zic eu într-o zi
postura de prieten îmi permite astfel de apelative
fără să mă risc
tu chiar mă iubești pe mine
my brother my killer
el tace și face mult mai tîrziu lumea va descoperi
că a fost un mare poet
că avea o pisică roz cu vulve mecanice

și un volum de poezie în curs de apariție

ca și el și eu voi fi mort pe atunci
și nimeni nu va ști că
am fost cel mai bun prieten al lui ghiță
și cît de tristă va fi lumea
o lume fără ghiță

deocamdată lumea-i tare veselă
eu pot să scriu ghiță-i ferecat în pivniță
roade funii și visează la acest poem
care-i prezice un viitor cutremurător
dar nobil și ubicuu