Vedeam câinele un salt de-al meu,
un braț întins cu oboseală
părea să cadă,
privirea cu foame
ca un „te rog frumos”.

Aș fi voit o blană mai groasă
și-o cușcă a mea,
un blid cu apă rece de ploaie.
Ai mai fi trecut pe la mine
într-o mână cu cina,
cu cealaltă m-ai fi apucat de ceafă
ca o dragoste.

Poate aș fi putut să mă aud pe sub lună,
aș fi putut să mușc.