îmi ceri să-ți scriu cea mai frumoasă poezie
mă gândesc doar la felul în care vă sărutați când se întoarce acasă
la cuvintele care se balansează de la unul la altul la echilibrul
perfect al întunericului care se înfășoară pe lustră la

cea mai frumoasă poezie nu stă la suprafața lucrurilor
nici nu plutește. e goală și strâmbă. are gura plină de bube
o păpușă stricată. un surogat. un drum către nimic. nici
măcar tu nu aștepți la final nici măcar o groapă comună

te joci frumos, dilara, îmi vorbești despre surfing drafting
plus alte sporturi extreme speli vase râzi plângi fumezi
hai să-ți vorbesc despre cum am înclinat toate străzile pe care treci
despre cum lucrurile hainele gențile tale curg în mine ca într-o mare
***
stau în cel mai adânc loc din oraș sunt omul din cea mai nenorocită prăpastie
te trag cu mine în cămara cu răni aici spunem dragoste gâfâim pereții se crapă
aici nu coboară nici batman nici dracu pereții se crapă doi copii spun dragoste
cu sughițuri se îneacă în sânge pereții se crapă tu te joci frumos, dilara,
cea mai frumoasă poezie nu e aici ce dacă
ochii tăi sunt două trenuri de noapte sub apă mâinile mele pietre reci care zboară

hai să nu-ți spun despre cum vei muri despre cum vei trăi/ totuna/
sus. la suprafața lucrurilor. acolo unde legi interdicții de clanță și fiecare
atingere se îmbracă în frig. hai să nu-ți spun nimic. dar cea mai frumoasă poezie
n-are nicio legătură cu singurătatea din camera mea rece. nici cu sărutul tău de
noapte bună