Era aproape nebun

Era aproape nebun, își nota un gând,
Apoi privea pe fereastră,
Avea un stoc de circa o tonă,
Îl însoțeau gândaci și șoareci,
Uneori și Dumnezeu,
Dimineața auzea cocorii,
Noaptea cânta cucuveaua,
Era singur de o sută de ani.
Se simțea aproape orb.
Zilele erau fierbinți,
Își privea chipul în geamul
Acoperit cu praf pe dinafară,
Uitase tot ce învățase.
Ultimul uragan îi luase aparatele din casă.
Trăia ca în Paradis, trăia.
„Unde nu e nimeni, nu este moarte”,
Citise el într-o carte.


Alături se iubesc doi,
Mai încolo, trei,
Ne vom iubim, în curând, cu toții,
Ca în hora lui Scaraoțki.
Dacă eu sunt nebun,
și tu ești la fel,
important este tunul Eiffel.
Era în toiul verii, într-o casă bătrânească,
Eu aș dori ca lumea să ne iubească.
Țin și eu lecții la Universitatea din New York,
Dar într-o săptămână promit să mă întorc
și voi scrie un poem,
ah, dar ce poem,
mai bun decât vinul
pe care îl bem.

Trec galii în galoși de fier,
La Haga nu mai ai scăpare,
Ai gabarit, deci armurier
Vei fi pentru o zi, oricare.
În rada portului, un vals
Pe valuri execută urșii,
Eu ți-aș ghici în palmă, Hans,
Dar Grete a fugit cu rușii.
Gazetele nu scriu nimic,
citim reclame pentru arme,
ne întâlnim la Majestic,
șoptește Carmen cu mult farmec.

BORIS MARIAN