Singur m-am născut pe lume.
Într-o zi, în pragul verii,
am ieșit din neființă
ca să fiu frate cu zeii.

N-au fost magi ca să se-nchine
și nici stele căzătoare...
doar un pui de om rahitic
care poate mâine moare.

Fără nume, fără zestre,
slab și fără de păcate,
m-au luat pe sus mișeii
și m-au pus pe aparate.

După zile-ntregi în care
am zăcut fără speranță,
m-a îmbrățișat femeia
ce m-a condamnat la viață.