Zadarnica prezență a mea
a străbătut destinul nemilos
al tău ... și-al meu...
dar nu al nostru.
Privesc neînțelegându-ți tăcerea,
Sufletul tău îl simt în mine tremurând,
Te mângâi lin și parcă timpul
strigă după tine
să mai rămâi puțin...
Mă simt ca un copil abandonat
în fața sorții
ce vrea să mă pedepsească
pentru că
iubesc cu insistență
ceva ce nu mi-e destinat mie
pentru veșnicie...