Ochii dacă-i țin deschiși

Viața se repetă-ntruna

Parcă mestec de când sunt

Cu tărâțe-mi plină gura.

Și d-un păr din cap îmi rupi,

Și de-o geană mi se duce

N-am să simt ca să tresar,

N-am să vreau să-ncep a plânge.

Ca s-ating, eu nu mai pot

Și de pat mă simt legată

Uite-aștept , de paracă-ndur

Vreau nu vreau, mă las uitată.

Curge una, precum alta

Deși soare-i schimbat

Simt pe vântul care fuge

Că ceva i s-a-ntâmplat.

Nu mai sunt, ca să-l opresc,

Nu găsesc la ce mi-e bun

Limba nouă n-o vorbesc

Și mă port ca-n alt tărâm.

Coaja veche-mi cunoscută

Mă atrage că-mi șopește,

Și mă leagănă-n povești

Să mă țină trează-n creștet.

Din vârtejul de-nrotiri

Mi s-aruncă-n drum un miez

Astăzi poate-n talpă-l duc

Iar cândva, am să-l botez.

Brațele nu se întind,

Ramuri se-ntrezar în drum

Corpul ele-mi netezesc,

Fața cateva-mi străpung.

Mai mereu, stau dup-o ușă

Negreșit, ea-i încuiată

La caldură nădușesc,

Vreau să ies din trup îndată!

Dar îndată! se ordonă,

Se împinge și se trage

Muntele-are rădăcini,

Cer de Erde să separe.