Veni Crăciunul - râs și voie bună -
Azi vreau să scriu cu drag și cu uimire
Cum, buni creștini, la ăst sfârșit de lună,
Ne luminăm în cuget și-n simțire.

'Nainte de a face alte cele,
La piață vreau să văd, ca orice om,
Cât mai plătesc din lipsurile mele
Spre-a fi,-n pădure, mai puțin un pom.

Încerc să văd apoi, prin galantare,
Din cele ce e logic să gătesc,
Nu care-mi sunt mai mult trebuitoare,
Ci doar de care, musai, mă lipsesc.

Plătesc și un tribut pentru prostie
Și cumpăr imbecile jucării,
Să aibă și cei mici o bucurie
Ce sper să țină până-a doua zi

Când se destramă, una câte una,
Și iar sporesc cu un procent gunoiul,
Iar puștii se întorn, ca-ntotdeauna
La inocenta joacă de-a războiul.

Acasă, mă închin la o icoană,
Plin de simțiri creștine, felurite:
De milă, de iubire, neprihană;
Apoi încep s-ascut, voios, cuțite

Că, pentru porc, e ziua-aceea mare,
Când se oferă vesel mătrășirii,
Iar eu, prin chinu-i, sânge și-mbuibare,
Pășesc ușor pe cale mântuirii.

(Deși în lumea-ntreagă e un vis,
Avem mai multe șanse-n România
Să aspirăm la trai în Paradis
Deoarece, aceasta-i ironia:

Nu că aș vrea acum să o întorc,
Dar trebuia să spun de la-nceput:
Eu, anul ăsta, n-am picior de porc.
La fel ca și în anii ce-au trecut).

În rest, e fericire! Nu glumesc!
O văd prea des. Pe la televizor,
Că, doar privind la el îmi amintesc
Cât este viața asta de color.

Colindele se-aud prin mii de clipuri
Publicitare și, cu bucurie
Văd pietatea cum așează chipuri
De sfinți și de martiri pe lenjerie.

Și crăciunițe sexy, supergoale,
Își etalează pe ecrane zestrea;
Mă mântuiesc ușor, intrat în boale
Și tot poftind la vampele acestea.

Că e normal, în sfânta sărbătoare,
Cântând cu drag colinde pe alese,
Copiii inocenți, cu mic, cu mare,
Să vadă la TV belșug de fese.

''''''''''''''''''''''''''''''

Cândva,-n vacarmul ăsta chinuit,
Întins sub cer din Est pân' la Apus,
Era ceva... de mult n-am mai zărit...
Cred că un om... parcă-l chema... Isus?...