Azi clipele iar se divid
Din una– două– patru– opt
Aș încerca, dar chiar nu pot
Să le trăiesc la infinit

Secunde curg de după ușă
Ca dintr-o claie de furnici
Pișcându-mă, rele și mici
Până mă schimbă în cenușă

Și fără să nască minute
Din ticăitul lor constant
Mă lasă să mă'ndrept spre neant
Prin amintiri și senectute

Și se divid la infinit
Și mă golesc cu fiecare
Într-o constantă disecare
A sufletului ruginit

Doar nenăscutele secunde
Egale, scurte și puține
Purtându-și efemerul bine
Așteaptă vremea lor, fecunde.