Ființa din oglindă e fără simetrie
Mai caut uneori copilul care-am fost
Mă simt în transformare, din ce în ce mai vie
Dar totul mi se pare străin și fără rost.

Atâtea chestii noi mi se ivesc pe trup
Atâtea îndoieli mi se clădesc în minte
Mă simt un cal de curse, legata cu un strup
Ce vrea să mă oblige să fiu iarăși cuminte.

Îmi este frică să zbor acum din cuib
Dar freamăt alteori de dor și nerăbdare
Aș vrea să mă lăsați să mă înalț, să strig
Mă simt un deținut, gândind la evadare.

Voi, mamă, tată vă văd, sunteți cam mici
Zarea de după voi e mare și e altfel
Voi reclădi acuma, pe lumea de chirpici
Un univers al meu, frumos și paralel

Mă simt un râu de munte, din ce în ce mai iute
Curgând peste pietriș, spre zări fără contur
Vă vreau pe toți alături, nimeni să nu m-ajute
Pînă nu aflu eu cum e să fii matur...