Ce dor mi-e să-mi revăd vechiul oraș
Fără rigoarea sticlei în metal înfiptă,
Să merg de Paști și lui Chistos să-i fiu părtaș
Cu alți copii... Cum mintea mă incită!

Ce zile lungi erau, cât o speranță,
Totul mi se părea o sursă de surpriză
Fiindc-orice mâine își avea o importanță
Și oric-eșec trecea în vânt... O mică briză.

Prietenii mi-erau mai mulți și adevărați,
Ne întâlneam făr-a ne da vreo întâlnire
Și ne visam, fără să fim încă... bărbați;
Eroare gravă printre alte puerile.

Stăteam cu ziua-ntreagă la scăldat
Sau înghețam fără să plâng, la săniuș.
Din zori-n seară în veșnic preumblat
Nici nu mâncam... Sorbeam țigara de pănuș.

Câte ochiade le-am pierdut din neglijență
-Căci timpul parcă atunci nici nu trecea-
Sperând că totul se repetă... existență,
Iar de-o pierdeam, o nouă alta mă-ncânta.

Mă mor de dor -c-are-un miros trecutul,
Un fel d-endomorfină, dulce drog-
De câte ori mă pierd, cum prim-sărutul...
Tremur de buze l-aș vrea iar... Visând mă rog!

M-ating cu degete-liane, de altul... mine
Și mă-nfior ce cald eram, cât de ușor,
Dar n-am pe nimeni ajutor, nu intervine
Să fiu iar ciclu pur cum apa de izvor.

Am simț pe ceafă-n jos, o mâncărime;
Chiar am ieșit cu tata dintr-o frizerie
Și miros tot, pomadă-n puf de briantine,
Iar urâtit, ciunțit din nou... Ce porcărie!

Ce dor am să-mi revăd vechiul oraș
Cu case umane-n terne tonuri, murdar gri
Și străzi în cub de piatră-n pasul de poștaș
Cu tolba-i plină de... cuvinte, multe știri.

Prin ce minune ”fost” este ma bun, mai dulce,
”Rău” petrecut vedem cu complezență?
Prezent ne-mbie-nspre melancolii, ne duce
În timp trăit... ”Era” pentru ”va fi” ”e”-o providență?!?
04.03.2011