agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5082 .



Generația Singaporeană
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tudor_George ]

2012-02-01  |     |  Înscris în bibliotecă de Gabriel Tudorie



Au fost și niște ierni năbădăioase,
Cu crivățe, cu viscole-n picaj –
Războinice dând răzmerița-n oase,
Fracturi prin codrii – ghipsuri și bandaj !...

Au fost acele ierni cu mari migrații,
Cu haordele de crivățe-n galop,
Cu vaierul desfășurat prin spații
Înămețind pământu-n vastul trop...

Ne-am zis, pe-atunci, să nu pierim în pripă,
Că nu-i acela mort și nici trândav
În care visul zăbovește-o clipă,
Din taina lui zbucnind apoi mai brav !

Ne-am zis : butacii, bulbii sub țărână
Și arborii prelinși în rădăcini
Și-acele fructe, frunze ce se-amână,
Dospesc afund mirifele grădini !

Și nu-i decât o clipă, o sistolă
Din pulsul vremii – Iarnă ! ... Noapte ! ... Ieri ! ... –
În care, germinând ca-ntr-o cupolă,
Pădurea vieții-și capătă puteri !

În ierni de-acelea, palizi și-abia tineri,
Dar mai sperând c-om da cândva altoi –
Măcar și pe-un mormânt la Sfânta Vineri ! –
Sorbeam din crâșmă aburi, seve noi ...


În hruba noastră – zisă „Singapore” –
O navă eșuată-n bulevard –
Ne-am petrecut, damnați, atâtea ore
Cu pâlnia lui Bachus pe stindard !

Eram convivii-acelui naufragiu
În așteptarea nu știu cărui ceas,
Când – dincolo de-al anilor ravagiu –
Să mai salvăm splendori – câte-au rămas...

În chip de soare străjuia – cumplită –
Helicea unui vechi ventilator,
Ca spada lui Damocles rotelită
Pe creșteteșe noastre... cobitor

Dar mai ales ne-nghesuiam în „cală” –
La „submarin” – pe trepte și mai jos –
Cântând ca-ntr-o conclavă cardinală
Un „De Profundis” sumbru – clamoros...

Trecută-i vremea ... Mulți s-au stins, iar unii
S-au dus prin lume... Eu rămas-am trist
Să cât, uitat, pe marginea lagunii,
Să dau acelor vremuri acatist ...

Doar n-am s-aștept – ziceam p-atunci – să-mi moară
Spre a-mi cânta divinii mei convivi,
Atâta timp cât moarte-așteaptă-afară
Și-n crâșmă cântă-alcolii ei nocivi !

Acei bărbați frumoși ai Orei-Mele
Prea puri la suflet și la minți prea puri
Îi voi cânta-n edenicele stele
Zbucnite din borhoturi și lături !

O drojdie ! O votcă ! Ori un verde !
O secărică, un coniac, un rom
Din iadul purulent care ne pierde
Coșmarul nostru-l face policrom !

Ziceam de-o țuică albă-prăzulie
Cum urcă-n palmă-n delicatul țoi
Cum ca-ntr-o floare buza și-o deschie
Că pare-un ghiocel ce saltă-n boi...


Iar votca pură – seva cristalină –
Când o săltai în slăvi – de nici n-o vezi –
Și căreia-i ziceam „streptomicină”,
Ne amintea mai purele zăpezi.

De secărica galbină, desigur,
Ziceam că-i soare palid și plebeu
Ca tristul grâu ce tremură sub friguri
Cu lumânări de ceară și de seu ...

Alături amirezmitoarea izmă
Părea un verde tonic din infern –
Catranul de șerpânță ars cu pizmă –
Veninul ce-l prelinse Holofern ...

Ci mi-amintesc de cilibii libații
Cu negru rom și roz-chihlimbariu
Când steagul morții-l arborau pirații
Trecând pe mări amurgul stacojiu ...

De-arama cea lichidă din coniace –
Stinsă-n gâtlej ca plumbul cel topit –
Ne-om aminti până târziu, încoace,
Ce de-un ev mediu morn și iezuit.

Or spăngile acelor sumbre toamne
Cu țoiuri sângerii crescând ca-n crâng
În masa noastră prăbușite – Doamne,
Sorbite-n chip de săbii îndelung ! ...

Trăiam un exotism, de bună seamă !
Balcanica boemă-atunci a fost
A unei generații ce-și destramă
Simțirea, viața, visul fără rost ?!

Cine-a crezut așa – meschin din fire –
S-a stins la fel și n-a crezut nimic,
N-a dăinuit din el nici amintire !
Cei tari răzbiră bezna ! Cresc în spic ! ...

A fost un timp baudelairian, pesemne,
Și-un timp rimbaudian cu varii sori,
Prin care noi – adepți plăcerii demne –
Vocalizam și-ngurgitam culori !


Trăiam pe-atunci într-alte anotimpuri –
De cel de-afară fără-a ne păsa –
În cerul unor intime Olimpuri,
Cu vii dispute de fier-a-bras ...

A fost un timp cu-alcooluri caligrame
Printr-un Tahiti ori Apollinaire ...
Printr-un Gaugain – eliberat de drame,
Eliberat din iadul temnicer ...

Pe-acel Satan livresc din colțul minții
Noi l-am cinstit, i-am dat și lui un țoi,
A stat cu noi, și-a cheltuit ca prinții
Și s-a-mbătat alăturea cu noi ...

Au fost destui esteți ce ne crezură
Lături și zoaie, lenevii, putori ,
O drojdie-a luminii, grea ordură,
Talant furat ascuns printre scursori !...

A fost un timp când ei jurau în barbă
Că, Zi, ești Noapte, Alb ești Negrule !
C-afară-i primăvară – flori și iarbă –
În timp ce noi știam ce iarnă e !

Prea s-au grăbit în vânturi ventrilogii
Să-nchipuie din gât privighetori,
În timp ce noi – grăunțe-ascunse-n bolgii –
Sub crusta vremii germinam splendori ...

Orbi ne-au crezut – olaltă cu sobolii,
Cu Baba-Oarba buni de dat la corbi, -
Modernii prinți ce-și împărțeau orgolii,
În timp ce noi știam că ei sunt orbi !

Muți ne-au crezut, ca sacii strânși la gură
Asemeni lor – cu ce-or fi fost umpluți ?! –
Superbii demagogi de lege pură,
În timp ce noi știam că ei sunt muți !

A fost un timp, când ei scorneau pe dește
Și socoteau că doi-or-doi fac cinci,
În timp ce noi, duhnind dumnezeiește –
Credeam pe-atunci în bahice lozinci !


A fost un timp de sunet, de culoare
Și de profundități și de volum
Și un protest vital că nu se moare
În voia orișicui și orișicum !

C-aveam un drept – cât viața ne-a fost partea,
Fără să vrem alege-o cum vrem noi ! –
Avem un drept ca să ne-alegem moartea
Și iadul vieții mele – alege-l-voi !

Trebui să mori dedat smintelii tale !
Și-ori-și-ce-ar-vrea vrun altul, fă pe dos !
Urât fie-ți frumosul lui cu zale !
Urâtul tău înzauă-l mai frumos !

Ci gerul fastuos ce ți s-așterne –
Herminul fast cu mașteri purități –
Topește-l tu cu focul din taverne,
Profetizând lumina altor dăți !

Trădare nu-i – când crezul tău e altul –
Față de-acel ce-ți zice trădător !
Coca zăpezii trece, dar bazaltul
Zbucnește din străfund strălucitor !

Un imn pentru Spartacus se cuvine !
Și pe morminte când privim la flori
Să ne-amintim de zările senine
Visate-n hrube de gladiatori !

Căci trupul tău, ce ți l-a dat natura,
Þi-l poate frânge lanțul înfierat,
Dar niciodată Dragoste și Ura
Nu s-au zgărdit în lanțuri ! ... Niciodat’ !


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!