Zilele sunt tot mai lungi, nopțile tot mai scurte
Cu mintea tot mai trează simt sufletul tot gol,
Simt inima un teasc, plin numai de argol
Din care vinul tot vărsatu’s-a departe.

Cad diminețile mai brusc și parcă prea devreme
Pe ochii’mi somnoroși clipind umezi și treji
Mijind, fără sa vrea, spre orizonturi verzi
Create din lumină, iluzii și probleme.

Privesc cum crește ziua cu ochi de cucuvea
Îmi clatin iarăși zborul prin ploaia de fotoni
Mă întretai cu fluturi ce’ar vrea iar în coconi
Și mă topesc în zi precum un fulg de nea.

Și, lunecând usor, în ziua mult prea lungă
Mă pregătesc orbit pentru alt echinocțiu
Umplând fără să vreau alt timp, același spațiu
În care amintirea-ți de’abia poate s'ajungă