într-o zi te-am luat de mână
până pe pleoapa firavă a Argeșului
să vezi cum mii de poeți se scaldă
și tranșced prin albastrul din mine

te-am lăsat să fumezi o țigară...
nu ți-am spus nici un cuvânt
nici măcar din ălea penibile
de genul: ,,te iubesc” sau ,,mi-e dor de tine”

ți-ai așezat capul pe umărul meu
și mi-ai spus că ți-e frig
m-ai rugat să-ți recit din Bukowski
dar parcă toate cuvintele
se rostogoleau prin mine
-te-aș fi cuprins în brațe-
dar nu mai aveam nici palme, nici unghii
nici cuvinte
să rămînem pe geana de alge marine