Sunt pâlnie prin care curge timpul
Ca un metal încins cătându-și o matriță
Să își arate în mii de forme chipul
În fiecare formă topindu-mi o dorință

Sunt copac plin de clipele frumoase
Ce se desprind în nesfârșită toamnă
Ca frunzele în lumea de foioase
În care ne trăim puținii ani cu teamă

Îmi port cu grație prezentul meu finit
Ca pe un mal de calcar în torentul
Secundelor ce nasc și curg la nesfîrșit
Îndepărtând trecutul și prezentul.

Stăpânul relativ al timpului prezent,
Îmbătrânit constant în lumea fără vârstă
Port mantie de clipe ce se topește lent
Pînă ce timpul, tot, în jur nu mai există.