Am rămas fără speranțe, de țărână să mă scutur

Umerii mi ții în brațe, și iar ochii grei îi simți

Cum apasă vârf de halux.

De-un pătrar o văd legată, mătasea ce mi-o înnod

Nu există cale-ntoarsă, miezul l-a ochit un corb.

Papetar cu umbre-n degete, și povești nemângâiate,

Stai tăcut ca să așezi, într-un raft, potențe mate.

Aburi care cer condens, vrăbii cu stomac zbierând

Până-n fluierul piciorului, orice povară am să-ndur.

Trage-n jos, piatră de moară, n-am să cad ca să mă rog

Pe coloană vertebrală, spre un sus făr’ de ocol.

Capete rase din pântec, se apleacă făr’ să știi

Cine ești și de ce-ți pare, că ai piscul poleit,

Munte care nu te miști, vrei ca să vin eu la tine?

Chiar și dac-ai ști grăi, tot străin îmi vei rămâne.