Dinspre durere vin semne magice,
licorni albi și dragoni albaștri.
Să extrag spinii din piept
rostind un descântec de plumb,
care despică cerul cu turnurile înalte
sub care un giulgiu de stele
acoperă infernul? Dante doarme
pe un catafalc de nisip...

Deasupra, moartea scrijelește piatra,
topește timpul prin țurțuri,
cu aripile căzute pe cruci și statui..
Șuieră prin aer nevrozele nopții,
se sting lumânările-n uitare.

Resemnarea așează tăceri pe inimă;
mă bântuie cântecul deșertăciunii,
o nouă zi de singurătate se naște
în gol, pe marginea anotimpului,
se-aude cum respiră în risipa clipelor,
lipsită de culcușul moale
unde voi topi întunericul, peste veacuri...