Ai lăsat in urmă zile lungi și fără sens
Astept să înceteze, din ziua când te-ai dus
Acest noian de vorbe, când nu mai e de spus
Decât că te doresc, întruna și intens

Și am rămas precum o goală cochilie
În care de departe mai pare ca e viață
E numai hibernare, sub mantia de gheață
Și-n sufletul meu mort, doar fața ta e vie

Mă prăbusesc în viață, epavă în abisul
Ce s-a cascat prin ușa pe care ai plecat
Cu singura mea clipă de trai adevărat
În care realitatea s-a'ngemănat cu visul.

Nu am gasit acces în sufletu-ți de fată
În poezia vietii, la tine n-a fost rimă
Zac osândit la viață, fără să știu ce crimă
Ar trebui să fac ca să te uit vreodată.

Sunt orele rămase mai lungi decat o zi
Prin mine timpul curge aiurea și domol
Târându-ma prin viața, în care totu’i gol
De cand ai înțeles că nu mă poți iubi.